El poate trai fara speranta, fara prieteni, fara carti, chiar si fara muzica atata vreme cat poate sa isi asculte gandurile
Era odata o insula, unde traiau toate sentimentele si Valorile umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea si ca toti ceilalti, Iubirea.
Intr-o zi sentimentele fura anuntate ca insula sta sa se scufunde, si isi pregatira navele si plecara.
Doar Iubirea ramase pana in ultimul moment.
Cand insula fu pe punctul sa se scufunde, Iubirea decise sa ceara ajutor. Bogatia trecu pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii zise: “Bogatie, ma poti lua cu tine?” “Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.” Iubirea atunci se hotara sa ceara ajutorul Orgoliului care trecea pe-acolo intr-o superba nava, “Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?”, „Nu te pot ajuta, Iubire-o” raspunse Orgoliul, “aici e totul perfect, mi-ai putea strica nava.” Atunci Iubirea intreba Tristetea, care trecea pe langa el ”Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine. ”Oh Iubire” raspunse Tristeţea, ”sunt atat de trista incat trebuie sa stau singura”. Chiar si Buna Dispozitie trecu pe langa Iubire, dar era atat de multumit incat nu auzi ca il striga. Dintr-o data o voce spuse: ”Vino Iubire, te iau cu mine” Era un batran cel care vorbise. Iubirea se simţi atat de recunoscătoare si plina de bucurie incat uita sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand sosira pe tarm, batranul pleca. Iubirea isi dadu seama cat de mult ii datora si intreba Cunoasterea: ”Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat? ” ”Era Timpul” raspunse Cunoasterea. ”Timpul?” se intreba Iubirea, ”Dar de ce tocmai Timp m-a ajutat?” Cunoaaterea, plina de intelepciune, ii raspunse: ”Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Dragostea in viata”.
