Avem deja în spate o tradiţie, amintiri, bucurii colective care nu pot dura la nesfîrşit vrem concerte, vrem muzee, vrem spectacole, vrem turism cultural, vrem viaţă literară, vrem puburi şi cluburi care să întreţină nivelul cultural-european al oraşului.
Organizatori stiu că dispreţuiesc şi belesc lumea cu taxe la parcare, că weceurile sunt de toată jenă, că toţi iau bani mulţi, cât de mulţi se poate, şi nu dau un sfanţ pe ceea ce se petrece pe scenă, că nu ajută cu nimic financiar, că nu au deloc sentimentul că banii îi fac tocmai datorită acestui fapt. Şi cu toate astea e miraculos că se poate: CĂ SE MAI POATE!
Emoţia aşteptării din faţa uşii de la intrare, a început spectacolul şi tu ai ajuns prea târziu, eşti la mâna celui de la intrare , toti sunt agitati, totul a început deja, eşti la bunăvoinţa personalului, cerşeşti înţelegere din gesturi, din mişcările repezite şi vinovate cu care îţi scormoneşte buzunarele după bani, aşa se întâmplă, apar tot felul de probleme în ultimul moment, ai ajuns, sufli grăbit, eşti sub presiune, a început. Se aude deja muzica faină.
Ar mai fi de adăugat faptul că se simte din când în când necesitatea unei mai atente struniri a unor efecte excesive care ar putea fi socotite de unii spectatori mai exigenţi ca fiind susceptibile de puţintel kitsch. Numai că trebuie să avem în vedere faptul că pariul tocmai acesta este: să atragi publicul, să-l seduci pentru muzica bună. Uneori artisti produc evenimente artistice memorabile alteori te deranjeaza sonorizarea, si cum toate au un sfîrşit, oricît de bine sau de rau ar fi să fie, totul se termina.
Arta spectacolului înnobilează spaţii lipsite de potenţial estetic unde hale industriale dezafectate devin spaţii alternative de artă, cu balet, operă, spaţii expoziţionale, concerte, happening teatral. Noi avem industrie în ruină din belşug, ne lipseşte doar imaginaţia, îndrăzneala şi curajul de a ieşi din conformism.
