Indiferenţa şi grijile cotidiene

E frumos şi în acelaşi timp emoţionant că încă demonstrăm că ne mai pasă de cel de lângă noi, că nu ne-am înfundat de tot în indiferenţă şi griji cotidiene. Că, încă ştim să întindem o mână de ajutor atunci când e cazul şi că, cel mai important, ştim să fim oameni.Nu am acordat aşa de multă importanţă acestui aspect până azi, deşi m-am surpins de multe ori, gândind astfel.
Incep intrebarile in mintea mea. Ce s-a intamplat cu noi? Ce s-a intamplat atunci? Am avut sansa noastra atat de aproape… trebuia doar sa intindem mana si sa prindem acea minune. Ne-a scapt printre degete ca un pestisor fermecat si praful uitarii a linistit bataile inimii si ne-a permis sa mergem mai departe.
O seară despre emoţie, lacrimi, zâmbete, bucurie, speranţă, multă dăruire şi cel mai important despre oameni care pot schimba ceva.
Cand incepe sa apara acest sentiment si cand sau cum ajunge sa se termine?
Abia pot vorbi si oricum cuvintele ar fi insuficiente pentru a descrie sentimentele care ma inunda si imi dau seama ca nu s-a schimbat nimic.
Viata, care trece peste noi, lasa urme, care ne pun din nou rabdarea la incercare.
Parca mai trebuie sa trecem un test.
Poate al rabdarii, cu toate ca dupa atatia ani am zice ca l-am trecut deja.
Poate al rezistentei. Dar si pe asta parca l-am trecut.
Al sentimentelor? Dar ele sunt aici. Vii, prezente, puternice. Si atunci? Care e testul? Ce mai avem de demonstrat?
Timpul va avea grija si de acest mister si ne va da solutia.