Descoperi pe parcurs că are ceva din întelepciunea bătrânilor, ceva din farmecul bâlciurilor cu lume pestriță, ceva din misterul genelor intrigante de femeie și un quelque chose pe care îl simti din primele clipe de când îi respiri aerul băltit de oras de câmpie.
Zilele trecute m-am plimbat pe străzile orasului mai des decât de obicei.
Mi-am amintit ce clădiri am descoperit, ce oameni am întâlnit de-a lungul timpului și ce povesti am auzit de la bătrâni.
Într-adevăr orasul se bucură de câteva lucruri cu totul speciale de mosi comunisti, si babe nesimtite care stau si isi asteapta pensia si se uita urat la tine, de generatia ratata care nu pricepe ca vremurile s-au schimbat demult si ca cel care le-a dat case moca si le-a asigurat job de la care sa iasa la pensie, nu ne-a mai putut face si noua, tinerilor, aceiasi favoare!
N-au loc de tine in tramvai, in troleu, te imping, te suduie ca stai pe scaun si nu le oferi loc, in vreme ce ei se plimba la orele de varf, cand ar trebui in mod normal sa stea acasa cu nepotii, pregatindu-le supa. N-au loc de tine in scara blocului, nu stiu sa dea buna-ziua, dar tot ei vor respect! Ei au muncit pentru tot ce au, chipurile, si au iesit la pensie pe merit si au muncit pe branci la viata lor!
De ce ar trebui sa parem ceea ce nu suntem, doar de dragul de a fi ca altii?
